SALINA TURDA

Contact


Telefon: +40 364 260940 | +40 364 260941 | +40 264 311690 | Fax  +40 264 311690 |             Strand Durgau +40 371 302337

Email: office@salinaturda.eu

Strada: Str.Aleea Durgaului Nr.7 TURDA – (CJ – CLUJ)

Orar: L-V: 9-16

Locație


Cine suntem


Salina Turda constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Salina este, cu certitudine, cea mai celebră destinaţie a turiştilor care vizitează localitatea Turda. Această mină datează din secolul al XVII-lea.

Galeria Franz Josef

Pâna la finalizarea proiectului de modernizare a salinei, accesul turiştilor în salină se făcea, prin galeria de transport Franz Josef . A fost săpată între anii 1853-1871; este o galerie orizontală, cu profil util de 6,16 m2, realizată pentru a uşura şi ieftini transportul sării la suprafaţă. La terminarea ei avea 780 m, dar până la sfârşitul sec. al XIX- lea a fost prelungită cu încă 137m. Pe peretele stâng al galeriei sunt amplasaţi picheţi cu o echidistanţă de 10 stânjeni. Pe măsură ce turistul înaintează, lumea subterană își dezvăluie minunile.

Mina Iosif -Sala ecourilor

Se vizitează prin intermediul balcoanelor săpate în sare, situate la nivelul galeriei de transport. Este o cameră de mină conică cu adâncimea de 87 m şi diametrul la bază de 67 m. O descriere din 1853 a acestei mine suna astfel : ”… prima ocna în care eşti coborât într-un coş, cu funii, poate avea adâncimea de 50 de stânjeni. Are o formă perfect aparţinatoare căpăţânei de zahăr, care la gură e până la un punct căptuşită cu lemn, mai jos începe să se deschidă şi se tot lărgeşte, până ce clopotul se lasă pe talpa netedă a sării, cu diametrul de circa 30 de stanjeni….“ (Hetilap, 1853, p. 275) Forma camerei şi lipsa comunicaţiilor majore cu alte lucrări miniere fac ca în această mină sa se producă o reverberare puternică a sunetului, fapt care a determinat acordarea denumirii turistice de „Sala Ecourilor”.

Sala Crivacului

Pâna la finalizarea proiectului de modernizare a salinei, accesul turiştilor în salină se făcea, prin galeria de transport Franz Josef . A fost săpată între anii 1853-1871; este o galerie orizontală, cu profil util de 6,16 m2, realizată pentru a uşura şi ieftini transportul sării la suprafaţă. La terminarea ei avea 780 m, dar până la sfârşitul sec. al XIX- lea a fost prelungită cu încă 137m. Pe peretele stâng al galeriei sunt amplasaţi picheţi cu o echidistanţă de 10 stânjeni. Pe măsură ce turistul înaintează, lumea subterană își dezvăluie minunile.

Sala puțului de extracție 

Sala puţului de extracţie al minei Rudolf Găzduieşte un puţ de extracţie prin care sarea exploatată în mina Rudolf, era transportată pe verticală, până la nivelul galeriei de transport. Moletele au fost montate în turla puţului în anul 1864, au diametrul de 3 m şi sunt funcţionale şi în prezent.

Mina Gizela

Modernizarea exploatărilor de sare după deceniul V al secolului al XVIII-lea, a constat în implementarea unui nou tip de cameră de exploatare, camera paralelipipedică. În secțiune transversală, în zona de tavan, camerele au formă trapezoidală, motiv pentru care este utilizată și denumirea de „cameră de exploatare trapezoidală”. Metoda de exploatare în camere paralelipipedice a fost experimentată inițial în salinele din Maramureș (Coștiui și Ocna Șugatag) fiind aplicată apoi și în alte saline (Ocna Mureș la 1792 și Turda după 1850). În cazul Salinei Turda, deschiderea noului tip de camere de exploatare urma să se facă din subetajul deschis din Sala Altarului, situat la cota -4,5 metri sub cota galeriei de transport Franz Iosif. Din acest subetaj au fost săpate galeriile de trasaj transversale pentru cele două mine noi, Rudolf și Ghizela. Din galeriile transversale s-au săpat spre nord-vest galerii pentru verificarea pilierului lateral de protecție a minei (lățimea minimă a pilierului în cazul zăcământului Turda este de 40 m), iar spre sud-est galeriile de trasaj longitudinale pentru viitoarele camere de exploatare. Galeria de trasaj axială a atins dimensiunile proiectate în cazul minei Rudolf, însă la mina Ghizela, această galerie a intersectat o cameră de exploatare veche a cărei existenţă era necunoscută la data elaborării proiectelor respective. Din aceste motive, lucrările de deschidere ale minei Ghizela au fost sistate la acest suborizont, deschiderea minei fiind reluată din zona actualei sălii Staționar Ghizela, sală care la origine trebuia să găzduiască crivacul utilizat pentru evacuarea sării din viitoarea mină Ghizela. Camerele de exploatare vechi intersectate de galeria de trasaj a minei Ghizela au fost reprezentate grafic pe planurile minei intocmite in anii 1850-1854 si au fost denumite „Mina Romana”. După săparea puțului Ghizela, s-au săpat succesiv galeriile de trasaj transversală, respectiv longitudinală a noii camere de exploatare. Pentru creșterea numărului de puncte în care se putea tăia sarea, din galeria axială au fost săpate galerii laterale amplasate aproximativ față în față. Distanța între frontul galeriilor laterale era de 12 metri, adică, exact lățimea la tavan a viitoarei camere de exploatare. Blocurile de sare dintre galeriile laterale urmau să fie tăiate și extrase, rezultând în final o sală cu vatra dreptunghiulară, cu lungimea de 85 m, lățimea de 12 m și înălțimea medie de 1,65 m. Modul de tăiere a făgașelor pentru detașarea blocurilor de sare (a brazdelor) din pereții camerei și amplasarea punctelor de lucru a tăietorilor de sare este vizibil aici. După tăierea făgașelor, sarea era dislocată din masiv cu ajutorul penelor de oțel și a baroaselor. După finalizarea orizontului de tavan sarea urma să se exploateze prin metoda abatajului descendent sau „abatajul de talpă” care constă în separarea unui bloc de sare cu lungimea de 2 stânjeni[1] şi lăţimea de 18 zolli[2] din vatra camerei, prin săparea unui făgaş (şanţ) pe conturul acestuia, pe o adâncime de 10-12 zolli. Pentru săparea făgaşului se folosea un ciocan tip secure, cu vârf ascuţit într-o parte şi cu tăiş în partea opusă, în greutate de 3 – 3,5 kg. Coada confecţionată din lemn de corn era subţire, în vederea obţinerii unui efect de arcuire în timpul lucrului, iar pentru o mânuire cât mai eficientă, capătul cozii era înfăşurat în materiale textile (de obicei fire de rafie). Adesea, pe latura capătului lăţit se gravau iniţialele tăietorului de sare. Ciocănaşii aveau obligaţia ca la sfârşitul fiecărui schimb să predea ciocanele fierarului (faber ferrarius) pentru a fi ascuţite. Pentru desprinderea blocului din vatră, în făgaşe erau bătute pene din lemn sau oţel, cu ajutorul „maiurilor din lemn” sau a baroaselor. Această operaţie era mult uşurată dacă stratificaţia sării era aproape orizontală. Ulterior, blocul era fasonat în bulgări (de regulă de formă paralelipipedică), cu greutatea cuprinsă între 79 – 95 libre (48 – 50 kg), denumiţi “sare formală” (Formalstein). Alături de acest tip de bulgări, în diferite epoci istorice şi cu diferenţe de la o ocnă la alta sunt citate sare pentru nave (5 ½ libre), sare pentru căruţe (17 libre), sare zilnică, sare „de sâmbăta”,sare de baie, etc. Tăierea brazdelor din apropierea pereţilor trebuia executată cu mare grijă pentru ca ocna (camera de exploatare) să se poată realiza la profilul stabilit. Lucrările de pregătire a camerei de exploatare Ghizela nu au fost finalizate datorită faptului că Salina Turda, după anul 1900, devine o mină de rezervă a celor de la Dej și Ocna Mureș, sarea fiind exploatată la Turda numai atunci când celelalte mine nu reușeau să acopere prin producția realizată cererile pieței. Mina Ghizela, datorită stadiului de cameră de exploatare în pregătire, a fost denumită Preabataj Ghizela. Infiltrațiile de apă din orizontul de trasaj inițial al minei Ghizela, au generat o depunere masivă de sare secundară (eflorescențe și stalactite) pe puțul de acces în preabataj. Carstul subteran este completat de anemolitele (stalactite cu dezvoltare înclinată) formate la baza puțului de extracție. Acumulările de apă de pe vatra camerei au favorizat dezvoltarea cristalelor cubice de sare.

Produse


  • Bază de agrement
  • Bază de tratament

Galerie


Video